[Poezie] LI. Iubirea ca un țărm

tu mă aștepți înfiorată atât timp cât mă încred

trăiri tulburi în ape zbuciumate verzi

înalte ca trunchiuri nevăzute, nerostite

 

vinișoarele din ochi și destinderile feței – ți le știu,

stânci purtate în piepturi marine, nisipoase

vârtejul îmi dezleagă brațele în întinderea albastră

unde toată sarea e din ochii tăi venită

și în loc de sânge ai apă de izvoare

 

regăsirea noastră stă încremenită pe uscat

un val de-o secundă, două, trei,

 

seashore

[Poezie] L. Putere

fapta se rezumă la alegeri incipiente,

la fel și destinul

cred că este o forță în fiecare vlăstar

nu-mi slăbește vederea

nu-mi slăbesc genunchii

tabloul mineral din față sunt eu

mișc lucrurile, le inspir și le expir

apele marine freamătă precum buzele mele

 

visând ieri, construiam cărarea

și din gânduri uscate desprindeam ramuri

și din ramuri, muguri și frunze

și din muguri, floare, rod

fix

[Recenzie] Jocul de-a v-ați ascunselea (de Em Madara)

Primul lucru pe care doresc să îl spun vizează aura de mister care a învăluit tot ce ține de această apariție în literatura noastră, iar apariția aduce, așa cum veți citi în continuare, un aer nemaipomenit de proaspăt și de autentic. Debutul este, în termenii cei mai simpli, fantastic. Iar unda de mister de care pomeneam anterior s-a reliefat atât în jurul autoarei, cât și al creației sale, un roman de 300 pagini – construit pe trei „etaje”. Această construcție arată un condei lipit de degete talentate, decurgând și ele dintr-un spirit profund și cu un potențial arzător, care a erupt, iată, între paginile cuprinzătoare ale romanului.

Întâlnim, pe măsură ce firul acțiunii se desprinde din ghem, mai multe cupluri sau idei și acțiuni de cuplu, deși cel mai corect ar fi să spun că dăm chiar buzna peste viața câtorva perechi. Și menționez aceasta pentru că amănuntele sunt atât de vii și de sincere, încât cititorul are impresia că se găsește de față în momente intime, în emoții vii și în gânduri năucitor de oneste ale personajelor. Iei parte la acțiune și nu poți rămâne detașat, pentru că jocul te prinde, te acaparează, iar personajele sunt la fel de vii pe cât ești și tu, cititorul. Este o carte care trăiește. Este o carte cu nerv, cu intrigă, cu paliere care se întrepătrund, îți fac rotițele minții să se învârtă și să compună, să recompună tot ce citesc. Dar nimic nu-i ce pare a fi în destule ocazii, iar acțiunea trebuie parcursă atent, pentru propriul deliciu. Fiindcă, fie vorba între noi, cartea are substanță, are coloratură și profunzimi care prind noi cote cu cât paginile sunt mișcate una după alta.

coperta-finala

Ada (narator-personaj) și Anton, Jo-Jo și Șerban – perechi atât de diferite: Ada se străduiește din răsputeri să înfrângă rutina ucigătoare, monotonă, renunțările, pe când Jo-Jo are o viață plină, alertă, prietene apropiate, pasiuni mistuitoare. Anton și Șerban par și ei, la prima vedere, tipologii diferite, însă interesantă de menționat este perspectiva vârstelor lor; astfel, este o comparație și o paradigmă a vârstelor, a putințelor și neputințelor din etape ale vieții. Iar jocul! Jocul de-a v-ați ascunselea este chiar viața, Viața însăși, în care de atâtea ori ne cufundăm în măști, opreliști, ascunzișuri – asta până când totul devine real, izbitor de real, și trebuie, volens-nolens, să revii la suprafață, să te aduni și s-o trăiești.

Fascinante mi s-au părut și detaliile largi ale interacțiunii dintre personaje. Îți taie răsuflarea. Și asta pentru că nu descrierile sunt deosebit de amănunțite, ci interacțiunile, narațiunea. Iar asta face din lumea cărții un teritoriu realist, palpabil și convingător, și, desigur, scăpărând umorul, care nu lipsește:

„Șerban se întoarce spre ea și o surprinde ca pe o pisică în poziție de apărare și de fugă în același timp. Zâmbetul i se lățește parcă în tot corpul, într-o plecăciune prin care o invită să intre. Așază rucsacul lui Jo-Jo lângă cuier și aruncă cheile pe polița de după ușă. Fără să mai spună nimic, o lasă să intre când se va simți pregătită… sau când se plictisește să stea pe post de opritor de ușă. Două lucruri știe Șerban despre sălbăticiunile de orice fel, dacă vrei ca ele să n-o ia la fugă: 1. să le lași să vină ele la tine; 2. fără mișcări bruște!”

Vă invit cu drag în universul autoarei Em Madara, în universul romanului Jocul de-a v-ați ascunselea, pe care îl recomand cu căldură. Este o carte care, așa cum spuneam, trăiește. Este vie. O carte inteligentă, care se transpune în cititor, și cititorul în ea; o ambivalență fructuoasă – pentru că și acțiunea romanului interacționează cu cel care o parcurge.

Pentru mai multe detalii, accesați linkul de mai jos:

Despre romanul ”Jocul de-a V-ați ascunselea” & Em Madara

Cartea poate fi comandată aici:

https://www.editurauniversitara.ro/carte/jocul/jocul_de_a_v_ati_ascunselea/11885?fbclid=IwAR2evc2npl7RGe0LtMQM7RHTy82VESVWZjMbHF6CVwcHOVn-jVlDvXFo2dQ

 

Romanul meu de debut, „Pădurea”

Pentru a cumpăra romanul, vă rog trimiteți mesaj aici:

Mulțumesc mult! 🙂

https://onisoaraclaudiuliviu.wordpress.com/contact/

Romanul: beletristică, ficțiune. Personajul principal, procuror; două enigme, una de natură personală și alta, de natură colectivă; iubirea e factorul aparent subsidiar, dar care joacă, de fapt, rolul cel mai important în tot vălmășagul social-distopic. Nu lipsesc, desigur, situațiile de roman absurd, prezentate însă cu rigori realiste.

Preț: 25 lei.

Coperta Roman

„Pădurea este un termen căruia fiecare îi va stabili sensul în funcție de cele prezentate. Libertatea creionării lui este unul din mecanismele fundamentale pe care le-am gândit în conceperea romanului. Este o metaforă? O nouă lume, un nou pământ? Și cum poate fi integrat înțelegerii actuale? Ei bine, aceasta este o sarcină deja independentă de literele pe care le-am imprimat pe hârtie. Cu alte cuvinte, consider că o lucrare trebuie să lase acel spațiu pe care cititorul să îl umple potrivit imaginației sale și, umplându-l, să-l aducă mai aproape de filosofia, înțelegerea și emoțiile sale, chiar dacă la bază este un sânge cerneluit scurs din ființa autorului, și anume, esență de autor” (din Cuvântul autorului).

 

„Lui Heinrich îi reveniră iarăși în minte flăcările care îi arseseră brațele și lăsaseră cicatrici. Neputința lui, durerea, focul. Se năpusti pe ușa deschisă a blocului, supravegheată neglijent de un subofițer slab, palid. Dădu năvală pe scări și în ciuda faptului că urca și tot urca, sentimentul picajului îl însoțea.
Nu știa dacă ajunsese prea târziu, nu-și mai dădea seama nici dacă gâfâiala îl făcea să răsufle și să ia guri mari de aer, pentru că ieșise și el pe acoperiș, în ploaia neagră. Îi putea vedea doar liniile spatelui și apa curgând de jur împrejur sub forma unei cupole” (fragment).

[Poezie] XLVIII. Curândul echinocțiu

straniu cum îmi arzi apa spiritului

trecând prin el, lăsând unde adânci

te scalzi și judeci nisipurile mișcătoare

sau malul pietros și fiordul din zare

uneori îmi uiți natura umană

și gravările ei în reflux de aramă

lasă-mă prelung în fruntea delicată

să mă înfrupt din iluzia cărnii

se-apropie echinocțiul de toamnă

briza va fi rece, vântul, ațos

apasă-te mai tare în gândul meu

unde stropi de stele curg avid pentru tine

chiar și când nu ești ori ai pierit în sine

nightsky

[Poezie] XLVII. În seama minții

când oamenii slăbeau de durerea minții

și timpul dădea înapoi

în pașii cei grei ai luminii pe gând

când mâna în năvală se frângea

pe pieptul cald respirând agitat

un alb palid brăzdat de februarie

când ne nășteam și zvâcneam și icneam

aducând cândul în azi și acum și mereu

lasă-te, inimă mare, în seama inimii mici

și lasă și minții un loc chiar aproape

să le fie în seamă, să le fie acolo, iubind

 herats

[Poezie] XLVI. Recunoaștere

când crezi că este prima vedere,

de fapt, e o recunoaștere din veacuri

un panteon de mâini proprii

puse unele peste altele, acoperind privirea.

trăiri însă se nasc, de fiecare dată –

din trup în trup, din mantie purtată

murind un strigăt într-un câmp de flori,

se naște un cântec viu, în ochi aprinși

ținându-ne de mână

locuind pe clavicula ta,

cerul meu, bărbia ta

lacrima e ploaia

râsul e văpaia

emotionss

 

[Poezie] XLV. Lumea nouă

răsărit de lume între palme,

o pasăre înălțată pe meleag de flacără

și ceva strigând din întuneric

tribut zilei fără tihnă;

între un ochi viu și unul mort

e crepusculul domol

așa cum tu închideai ochii și râdeai

când hrăneai păsările de pe râu,

așa mi-a zâmbit și mie omoplatul tău

o strângere la începutul timpului

rostogolită de-a pururea

irisul meu e un petic din rochia ta

și mai e ceva, dar îți spun altădată,

când mă cufund între palme, în răsărit de lume

planeview

[Poezie] XLIV. Uranus și Neptun

a înflorit sângele pe câmp,

e un fior de demult

pielea se lasă îmblânzită

atâta zvârcolire a fost până acum

ești pregătită, însă

pe nori, tăișul aduce ploi

unde apa se întâlnește cu vântul

unde două furtuni

de gheață și de văpaie

se ating și se pierd

e iubirea care mă îneacă și mă arde

n-am să încetez să te iubesc

un fragment din destinul meu e în tine,

mereu a fost, mereu va fi

unde apa se întâlnește cu vântul

la margini de lume deschise-n sărut

maci