Arhive etichetă: viață

[Poezie] LXI. Sferele

Umbrele prăpăstiilor sunt ascunse de razele soarelui

sunt condamnate, dar dăinuie, cum bine schița Platon

despre luciri de focuri și forme sfidătoare pe pereți

peștera are un gust salin ce îți umblă pe limbă și în nări

se târăște înăuntrul tău, până ce, sublim, devii o cavitate

degetele mele prin buclele tale, ultimul moment de tandrețe al zilei

atârnat cu picioarele în sus de ramurile legilor tale

îmi văd ochii în luciul apei de dedesubt și în ei clipesc

ochii ochilor mei, la nesfârșit, profund și mistic

precum Odin încerc să dobândesc înțelepciunea, perii albi

ca fire uscate și lungi de iarbă pe coapsa unui munte

gândurile mele formează un mediu arborescent

fiecare gând are, la rândul său, ramificații verzi și putrede

uneori le am pe sub piele: fire subțiri, filamente de Lună

pânza pe care odihnește lumea ruinată e prea uscată

pic, pic, stropii de ulei se afundă în fibre și nu lasă nimic în urmă

în miros de vopseluri se dă bătălia dintre viu și imund

Doamna Neagră face de strajă înconjurând cercul

purgatoriul pare neîncăpător, neîncăpătoare e așteptarea

cum mă preling, în tremurul emoțiilor, într-un fascicul

de speranță care pică dintr-o crăpătură pe creștetul meu

așa sper că iubirea noastră nu va fi stolul care trece

Sursă foto: https://imgix.com/?utm_source=ksr-ugc.imgix.net&utm_medium=referral&utm_campaign=source-config-details

[Poezie] LIV. Frânturi de libertate

pe scurt, căci totul e scurt acum

buzele ți se închid ca o colivie

depănarea clipelor, într-o mină de sare

lung e postul nerostirii mele

în noaptea mișcătoare cu trup osândit

de lumină, de vise frugale și reci

gurile mușcătoare, uscate ale pământului

adună rămășițele noastre de zi

încerc să ne salvez viitorul din tâmple

mă prind, atunci, de mintea ta fără sfârșit

în colțurile ei, festin de lumină, libertate

freedom

[Recenzie] Jocul de-a v-ați ascunselea (de Em Madara)

Primul lucru pe care doresc să îl spun vizează aura de mister care a învăluit tot ce ține de această apariție în literatura noastră, iar apariția aduce, așa cum veți citi în continuare, un aer nemaipomenit de proaspăt și de autentic. Debutul este, în termenii cei mai simpli, fantastic. Iar unda de mister de care pomeneam anterior s-a reliefat atât în jurul autoarei, cât și al creației sale, un roman de 300 pagini – construit pe trei „etaje”. Această construcție arată un condei lipit de degete talentate, decurgând și ele dintr-un spirit profund și cu un potențial arzător, care a erupt, iată, între paginile cuprinzătoare ale romanului.

Întâlnim, pe măsură ce firul acțiunii se desprinde din ghem, mai multe cupluri sau idei și acțiuni de cuplu, deși cel mai corect ar fi să spun că dăm chiar buzna peste viața câtorva perechi. Și menționez aceasta pentru că amănuntele sunt atât de vii și de sincere, încât cititorul are impresia că se găsește de față în momente intime, în emoții vii și în gânduri năucitor de oneste ale personajelor. Iei parte la acțiune și nu poți rămâne detașat, pentru că jocul te prinde, te acaparează, iar personajele sunt la fel de vii pe cât ești și tu, cititorul. Este o carte care trăiește. Este o carte cu nerv, cu intrigă, cu paliere care se întrepătrund, îți fac rotițele minții să se învârtă și să compună, să recompună tot ce citesc. Dar nimic nu-i ce pare a fi în destule ocazii, iar acțiunea trebuie parcursă atent, pentru propriul deliciu. Fiindcă, fie vorba între noi, cartea are substanță, are coloratură și profunzimi care prind noi cote cu cât paginile sunt mișcate una după alta.

coperta-finala

Ada (narator-personaj) și Anton, Jo-Jo și Șerban – perechi atât de diferite: Ada se străduiește din răsputeri să înfrângă rutina ucigătoare, monotonă, renunțările, pe când Jo-Jo are o viață plină, alertă, prietene apropiate, pasiuni mistuitoare. Anton și Șerban par și ei, la prima vedere, tipologii diferite, însă interesantă de menționat este perspectiva vârstelor lor; astfel, este o comparație și o paradigmă a vârstelor, a putințelor și neputințelor din etape ale vieții. Iar jocul! Jocul de-a v-ați ascunselea este chiar viața, Viața însăși, în care de atâtea ori ne cufundăm în măști, opreliști, ascunzișuri – asta până când totul devine real, izbitor de real, și trebuie, volens-nolens, să revii la suprafață, să te aduni și s-o trăiești.

Fascinante mi s-au părut și detaliile largi ale interacțiunii dintre personaje. Îți taie răsuflarea. Și asta pentru că nu descrierile sunt deosebit de amănunțite, ci interacțiunile, narațiunea. Iar asta face din lumea cărții un teritoriu realist, palpabil și convingător, și, desigur, scăpărând umorul, care nu lipsește:

„Șerban se întoarce spre ea și o surprinde ca pe o pisică în poziție de apărare și de fugă în același timp. Zâmbetul i se lățește parcă în tot corpul, într-o plecăciune prin care o invită să intre. Așază rucsacul lui Jo-Jo lângă cuier și aruncă cheile pe polița de după ușă. Fără să mai spună nimic, o lasă să intre când se va simți pregătită… sau când se plictisește să stea pe post de opritor de ușă. Două lucruri știe Șerban despre sălbăticiunile de orice fel, dacă vrei ca ele să n-o ia la fugă: 1. să le lași să vină ele la tine; 2. fără mișcări bruște!”

Vă invit cu drag în universul autoarei Em Madara, în universul romanului Jocul de-a v-ați ascunselea, pe care îl recomand cu căldură. Este o carte care, așa cum spuneam, trăiește. Este vie. O carte inteligentă, care se transpune în cititor, și cititorul în ea; o ambivalență fructuoasă – pentru că și acțiunea romanului interacționează cu cel care o parcurge.

Pentru mai multe detalii, accesați linkul de mai jos:

https://joculdeavatiascunselea.com/

Cartea poate fi comandată aici:

https://www.editurauniversitara.ro/carte/jocul/jocul_de_a_v_ati_ascunselea/11885?fbclid=IwAR2evc2npl7RGe0LtMQM7RHTy82VESVWZjMbHF6CVwcHOVn-jVlDvXFo2dQ

 

[Poezie] XLIII. Regăsire

ce dor primar, nu îl disting de sete

mașinile sunt mai lungi în bălțile opace,

fire din a doua piele se rup din piele

 

la tine, amintirile sunt albe de atâta folosire,

chipuri stâlcite în umbra unei nunți

și doi genunchi legănați sub palme,

mângâiați de nevăzătorul motan companion –

în noaptea aceea agitată, nervoasă, de eclipsă

 

să respirăm încă o dată aerul aceleiași încăperi

într-o astăzi mai longevivă decât viața

și decât visul tăios coborât în carne

dorul

[Poezie] XXVII. Zbatere

Stau chircit și gol într-o albie uscată de râu,

la capătul lumii e o altă lume

și viața din mine trăiește o altă viață;

ridic privirea încruntat,

o piatră albă, lucioasă, mă privește

”dă-mi suflarea vieții, prietene”

mie îmi pulsează sângele în vene

”dă-mi suflarea vieții” – repetă,

și-atunci răspund: ”trăiesc o moarte”

mă sprijin în cot,

piatra îmi dă târcoale

și nu am putere să fug

 

”deschide ochii și vezi”

deschid ochii…

Zbatere

[Poezie] XV. Omagiu vieții

Șade pe o lespede,

răsuflă cu năduf.

Prinosul îl așteaptă,

în amintire purcede

lunecând.

Ieri, purtat era

cu pieptul dezgolit în vânt,

de catarg ținându-se,

 

Astăzi, e marea de sânge

ce scufundă corabia în piept,

furtunoasă și perfidă,

 

Mâine nu mai este,

e ieriul cel de azi,

căci s-a afundat în ape repezi

și nu le-a inundat.

 

Nu în van așterne un rând pe foaie,

nu în van pasul său rămâne

vremelnic în zăpadă,

 

chipul său, din ceară,

chipul său, din lut,

pe-o marmură… și porțelan.

 

Nu mai e moșneagul de ieri

pe lespedea de piatră;

e amintirea unei frunze

prinse-n gând de-o fată.

În pântecul ei se zbate molcom

mâinele firesc,

un trup în trupul cald al mamei.

Colosso-Rebirth-300x300

[Poezie] XII. Omul

Printr-o rană a cerului,

ochiul scrutează, sângerează,

căci cercetând nemărginirea,

neputința crește, învolburează.

Tu, petic de carne,

descusut din pânză veche,

mirat în fața vieții

precum

lumina-n fața ceții,

cum te-ai adăugat realității?

Vlăguit, anemic,

bătut de vânt, chircit de frig,

bolnav, mărunt; cât te mai strig?

Și totuși, te ridici…

căci în tine e o ață de care te ții legat,

ca de-o ultimă speranță.

Fire adâncă, legământ,

omule!

ești frate cu acest pământ,

omule!

nu te lăsa purtat de vânt…

bright-light