tu mă aștepți înfiorată atât timp cât mă încred

trăiri tulburi în ape zbuciumate verzi

înalte ca trunchiuri nevăzute, nerostite

vinișoarele din ochi și destinderile feței – ți le știu,

stânci purtate în piepturi marine, nisipoase

vârtejul îmi dezleagă brațele în întinderea albastră

unde toată sarea e din ochii tăi venită

și în loc de sânge ai apă de izvoare

regăsirea noastră stă încremenită pe uscat

un val de-o secundă, două, trei,