Arhive etichetă: cer

[Poezie] XXVIII. Apropiere

,

cerul se scutură de un murmur,

tăcerea zidită cumpănind:

desfacerea strânsorii ori curmarea

glasului înfierbântat,

 

vorbesc, poate, cu buzele tale

pulsând în ritm de viață curgătoare,

gândul meu nu mai e încovoiat,

 

te țin în brațe ca pe un fulg,

greutatea ta e în stelele privirii,

căci ochii mă privesc și ard,

 

ieșim din măștile de carne și de os.

femeie, vrei iubire?

primește-o,

dar nu am sufletul curat,

încerc,

Love

[Poezie] XII. Omul

Printr-o rană a cerului,

ochiul scrutează, sângerează,

căci cercetând nemărginirea,

neputința crește, învolburează.

Tu, petic de carne,

descusut din pânză veche,

mirat în fața vieții

precum

lumina-n fața ceții,

cum te-ai adăugat realității?

Vlăguit, anemic,

bătut de vânt, chircit de frig,

bolnav, mărunt; cât te mai strig?

Și totuși, te ridici…

căci în tine e o ață de care te ții legat,

ca de-o ultimă speranță.

Fire adâncă, legământ,

omule!

ești frate cu acest pământ,

omule!

nu te lăsa purtat de vânt…

bright-light