tu mă aștepți înfiorată atât timp cât mă încred
trăiri tulburi în ape zbuciumate verzi
înalte ca trunchiuri nevăzute, nerostite
vinișoarele din ochi și destinderile feței – ți le știu,
stânci purtate în piepturi marine, nisipoase
vârtejul îmi dezleagă brațele în întinderea albastră
unde toată sarea e din ochii tăi venită
și în loc de sânge ai apă de izvoare
regăsirea noastră stă încremenită pe uscat
un val de-o secundă, două, trei,
a înflorit sângele pe câmp,
e un fior de demult
pielea se lasă îmblânzită
atâta zvârcolire a fost până acum
ești pregătită, însă
pe nori, tăișul aduce ploi
unde apa se întâlnește cu vântul
unde două furtuni
de gheață și de văpaie
se ating și se pierd
e iubirea care mă îneacă și mă arde
n-am să încetez să te iubesc
un fragment din destinul meu e în tine,
mereu a fost, mereu va fi
unde apa se întâlnește cu vântul
la margini de lume deschise-n sărut
nimic mai simplu decât să scoți apă
din fântână
și să stingi buzele arse și sângerânde –
redeșteptare.
la fel de simplu mi-ar fi să te urăsc,
să scot icrele răului dintr-un puț părăginit
și să le las să crească
în apa dintre noi.
armă cu două tăișuri,
o arunc cât o zbatere în asfințit.
mâinile îmi plutesc pe o apă neagră,
nu se scufundă,
și în timp ce cioburi ascuțite
îmi taie pânza minții,
transpar.
nu mai sunt eu, ci apa tulbure,
iar ea se scurge, șerpuiește, pătrunde
în măruntaiele pământului.
sunt amorf, lichid,
o licoare ce-ți sapă în pântece,
ce te otrăvește;
așadar, bucură-te:
spuneai că am privirea ucigătoare,
asta sunt: privire lichidă.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 