Arhive etichetă: claudiu

[Poezie] LIX. De amorul artei

nu cred că putem găsi rostul nimicurilor în dragoste

în ea, toate sensurile se nasc și orbitează în jurul chiorilor

prefer să fiu nevăzătorul care suferă de catharsis

umbrele ciorilor se destramă sub blestemul soarelui

depinde, deci, de care parte te afli, unde crești

pesemne că iubirile dau în pârg în locuri luminate

cu toate că te-am iubit și din întunericul hulpav

doar nu îmi da o scânteie după ce mi-ai stins flacăra

zicându-mi cât de tare mă iubești astfel

mă afund în bazarul cu nestematele artei

răsuflu: se prăbușesc și se zdrobesc munții, văile

[Poezie] LVIII. Iubire cu ochi de vipie

niciodată nu plec de la premisa că totul e discret

când se înfiripă, parcă toți observă și complotează

împotriva ta și în favoarea mătăsii de pe ochii lor

geamurile de sticlă ale magazinelor sunt iscoditoare

și timpul e vizibil iscoditor cu tâmplele tuturor

iar brațele își pierd nădejdea în prinderea lor

când stau la jumătate de cot de cotul lor

războiul e teribil, indiferent de natura sau de epoca lui

eu le-am văzut pe toate în numai două întâlniri cu tine

casele sunt toate încrengături de copaci uciși

dar tu ești unul încă viu, fiindcă te înalți senin

din trupul meu năpădit de patimi și restriște

și iei din mine războiul, magazinul și epoca,

casa și brațul cutremurat din cot

Sursa foto: https://media.cancan.ro/unsafe/970×500/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/http://descopera.ro/wp-content/uploads/2013/08/11253417/1-focul-grecesc.jpg

[Poezie] LVI. Pe așteptate

la întâlnirea dintre opaiț și cartela de metrou

stă nestingherit orașul, în reflexia unui bec ars

acolo l-am văzut ca pe o flacără

neștiind că portul inimii mele este nedreptatea

sigur că pânza ei ne țese pe noi dinăuntru

spre exterior și vezi la câte un colț de stradă

câte un spiriduș într-un Ferrari

sau un dragon înecându-se cu kerosen

lumea din mine, cel de atunci

s-a scurs pe panta senectuții

rămânând numai un zmeu ferfenițe

pe un cer care se prăbușește într-o scoică

între dinții universului stă perla începutului

Poza: https://territories.terra-quantum.net/photographers/alec-moustris-674/photos/the-winds-of-aegean-sea-5720/artistic-journey/

[Poezie] LIII. CATHY

CATHY*

otrăvitoarele tale buze

strivite de un zid părăginit

îl zgârii cu un ultim spasm

stafie blestemată încolăcită în iederă,

mă chemi în neant nepedepsit

iubire refăcută în infern

 

anul trecut mi-a pierit umbra

la geam, în odaia ta, era frig

 

* Trimitere la personajul Catherine (Cathy) din romanul lui Emily Brontë, „La răscruce de vânturi”.

WH

[Poezie] LII. Un ocean în albia unui râu

am pregătit barajul

și stau pe o margine zimțată

cercuri de mister albe

fac șuvoaie de vânt în inima lui

mii de gânduri să ne închinăm acolo,

în văpaia ce se cere stinsă

în mișcările dense precum faldurile roșii

nestăpânirea, adică tu, e oceanul vieții

și eu sunt albia râului crăpat

în fibre și oase și ochi și gură și păr

și capilare și membre și în creier – crește apa

riversea

[Recenzie] Mila (de Mariana Cornea)

Mariana Cornea mi-a făcut o imensă bucurie oferindu-mi acest roman excepțional, pe care mi l-am dorit din prima clipă în care am auzit de el. De când i-am citit titlul, care pentru mine are o dublă semnificație în propria imaginație, respectiv de femeie frumoasă, diafană, sexy și de corespondent sinonim al compasiunii, am simțit cum tresar. Nu mică mi-a fost uimirea când, lecturând cu nesaț, am descoperit și alte simboluri, ba chiar nenumărate – nume, locuri, descrieri – cu însemnătate aparte.

Mila

Romanul se deschide prin cursivitatea unui râu de conștiință care se varsă în conștiința cititorului, năucindu-l și introducându-l într-o lume descrisă de un realism care taie dincolo de frumoasele abstracțiuni. Este o proză construită cu o tehnică dulce, aproape lirică, dar care vădește și prefigurează o lume barbară, realistă până în străfunduri. Dincolo de toate acestea, există un dualism, o dihotomie care nu doar împarte, ci și încheagă, mai ales când ne referim la personajul Mila, „jumătatechip-jumătatepiatră și metal”. De altfel, văduvită de orice bucurie, aceasta încearcă să scape apelând la o nouă identitate, o nouă viață, care are, la rândul ei, proaspetele sale vicisitudini.

Planurile se întrepătrund, asemenea acțiunii și asemenea balansului între trăiri și semnificații. Mila este un pion în mâinile destinului, o femeie supusă încercărilor, neavând altă armă decât propria forță interioară, așa cum femeia în decursul istoriei nu s-a putut apăra, de multe ori, altfel decât prin propria conștiință, putință psihică, prin propriul suflet… când nici moartea nu mai este definitivă în fața durerii. Neavând altă cale, singurul refugiu era îndurarea greului până la dezumanizare; și, crezând că e dezumanizată, mai îndura puțin, până ce inima îi pulsa iarăși. Și tot așa, un cerc vicios din care femeia rămânea femeie, iar bărbatul, dacă nu era deja, devenea bărbat sau monstru.

Bărbat fiind, nu pot decât iubi Femeia…

Am auzit că mersul de unul singur pe drumul fricii e un privilegiu, carnea înșurubată în templul eliberării, demonii și îngerii, unii harnici, alții întinși doar să creeze impresia de spațiu, spun șarpelui să ducă otrava, dulce otravă a tainelor mele!

Mila – de Mariana Cornea

[Poezie] LI. Iubirea ca un țărm

tu mă aștepți înfiorată atât timp cât mă încred

trăiri tulburi în ape zbuciumate verzi

înalte ca trunchiuri nevăzute, nerostite

 

vinișoarele din ochi și destinderile feței – ți le știu,

stânci purtate în piepturi marine, nisipoase

vârtejul îmi dezleagă brațele în întinderea albastră

unde toată sarea e din ochii tăi venită

și în loc de sânge ai apă de izvoare

 

regăsirea noastră stă încremenită pe uscat

un val de-o secundă, două, trei,

 

seashore

[Poezie] L. Putere

fapta se rezumă la alegeri incipiente,

la fel și destinul

cred că este o forță în fiecare vlăstar

nu-mi slăbește vederea

nu-mi slăbesc genunchii

tabloul mineral din față sunt eu

mișc lucrurile, le inspir și le expir

apele marine freamătă precum buzele mele

 

visând ieri, construiam cărarea

și din gânduri uscate desprindeam ramuri

și din ramuri, muguri și frunze

și din muguri, floare, rod

fix