Arhive etichetă: claudiu

[Poezie] LXV. Primăvara

Din întinderea cât vezi cu ochii

înțesată de mărăcini, genuni și gheață

sare în ochi un drum mărginit de ghiocei

ceața se târăște pe pământ și în crăpături

ar părea că totul se întâmplă invers,

dacă acei pași nu s-ar auzi și vedea

cum împlântă un sunet drept

s-a spus că în iubire zac și maldăre de suferință

de asta atât de puțini traversează întinderea

înțesată de mărăcini, genuni și gheață

cu drumul său șerpuitor,

însoțit de ghiocei

și iată cum începe întâia primăvară:

Adam și Eva, apoi o lungă așteptare

apoi alții, cât drumul să nu se șteargă

Sursa foto: Link

[Poezie] LXIV. Coleric cu grație

Vorbești despre lucruri pe care nu le înțelegi,

îi spun eu semizeului bătut în marmură

nu e vina mea dacă o tragedie mă împiedică

să fac ceea ce este drept să fac, ca și cum

unele hotărâri sunt urmărite de fatalitate

da, da, îmi confirmi, înghițind niște praf

te gândești mereu la soarta ta rece și nedreaptă

nepătrunsă de spirala alegerilor bune, dar neinspirate

pe când eu, înainte de a fi înghițit de același destin

și apoi eliminat prin firele de păr,

îmi urmez slăbiciunea și angoasa imposibil

de încarcerat în nemișcarea gloatelor de piatră

[Poezie] LXIII. Introspecție

Aici este locul unde se desfac lalelele la prima geană de lumină

munții se încrețesc și mai tare, muncind gravitația

buruienile străpung asfaltul și ramurile se încolăcesc peste drum

și tot aici este locul unde stau la o treime din viață

scursă prin crăpătura unui pix

și îmi aștept autorecenzarea

zeii se adună

ca perlele de cultură

[Poezie] LIX. De amorul artei

nu cred că putem găsi rostul nimicurilor în dragoste

în ea, toate sensurile se nasc și orbitează în jurul chiorilor

prefer să fiu nevăzătorul care suferă de catharsis

umbrele ciorilor se destramă sub blestemul soarelui

depinde, deci, de care parte te afli, unde crești

pesemne că iubirile dau în pârg în locuri luminate

cu toate că te-am iubit și din întunericul hulpav

doar nu îmi da o scânteie după ce mi-ai stins flacăra

zicându-mi cât de tare mă iubești astfel

mă afund în bazarul cu nestematele artei

răsuflu: se prăbușesc și se zdrobesc munții, văile

[Poezie] LVIII. Iubire cu ochi de vipie

niciodată nu plec de la premisa că totul e discret

când se înfiripă, parcă toți observă și complotează

împotriva ta și în favoarea mătăsii de pe ochii lor

geamurile de sticlă ale magazinelor sunt iscoditoare

și timpul e vizibil iscoditor cu tâmplele tuturor

iar brațele își pierd nădejdea în prinderea lor

când stau la jumătate de cot de cotul lor

războiul e teribil, indiferent de natura sau de epoca lui

eu le-am văzut pe toate în numai două întâlniri cu tine

casele sunt toate încrengături de copaci uciși

dar tu ești unul încă viu, fiindcă te înalți senin

din trupul meu năpădit de patimi și restriște

și iei din mine războiul, magazinul și epoca,

casa și brațul cutremurat din cot

Sursa foto: https://media.cancan.ro/unsafe/970×500/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/http://descopera.ro/wp-content/uploads/2013/08/11253417/1-focul-grecesc.jpg

[Poezie] LVI. Pe așteptate

la întâlnirea dintre opaiț și cartela de metrou

stă nestingherit orașul, în reflexia unui bec ars

acolo l-am văzut ca pe o flacără

neștiind că portul inimii mele este nedreptatea

sigur că pânza ei ne țese pe noi dinăuntru

spre exterior și vezi la câte un colț de stradă

câte un spiriduș într-un Ferrari

sau un dragon înecându-se cu kerosen

lumea din mine, cel de atunci

s-a scurs pe panta senectuții

rămânând numai un zmeu ferfenițe

pe un cer care se prăbușește într-o scoică

între dinții universului stă perla începutului

Poza: https://territories.terra-quantum.net/photographers/alec-moustris-674/photos/the-winds-of-aegean-sea-5720/artistic-journey/

[Poezie] LIII. CATHY

CATHY*

otrăvitoarele tale buze

strivite de un zid părăginit

îl zgârii cu un ultim spasm

stafie blestemată încolăcită în iederă,

mă chemi în neant nepedepsit

iubire refăcută în infern

 

anul trecut mi-a pierit umbra

la geam, în odaia ta, era frig

 

* Trimitere la personajul Catherine (Cathy) din romanul lui Emily Brontë, „La răscruce de vânturi”.

WH

[Poezie] LII. Un ocean în albia unui râu

am pregătit barajul

și stau pe o margine zimțată

cercuri de mister albe

fac șuvoaie de vânt în inima lui

mii de gânduri să ne închinăm acolo,

în văpaia ce se cere stinsă

în mișcările dense precum faldurile roșii

nestăpânirea, adică tu, e oceanul vieții

și eu sunt albia râului crăpat

în fibre și oase și ochi și gură și păr

și capilare și membre și în creier – crește apa

riversea