[Poezie] LXV. Primăvara

Din întinderea cât vezi cu ochii

înțesată de mărăcini, genuni și gheață

sare în ochi un drum mărginit de ghiocei

ceața se târăște pe pământ și în crăpături

ar părea că totul se întâmplă invers,

dacă acei pași nu s-ar auzi și vedea

cum împlântă un sunet drept

s-a spus că în iubire zac și maldăre de suferință

de asta atât de puțini traversează întinderea

înțesată de mărăcini, genuni și gheață

cu drumul său șerpuitor,

însoțit de ghiocei

și iată cum începe întâia primăvară:

Adam și Eva, apoi o lungă așteptare

apoi alții, cât drumul să nu se șteargă

Sursa foto: Link

[Poezie] LXIV. Coleric cu grație

Vorbești despre lucruri pe care nu le înțelegi,

îi spun eu semizeului bătut în marmură

nu e vina mea dacă o tragedie mă împiedică

să fac ceea ce este drept să fac, ca și cum

unele hotărâri sunt urmărite de fatalitate

da, da, îmi confirmi, înghițind niște praf

te gândești mereu la soarta ta rece și nedreaptă

nepătrunsă de spirala alegerilor bune, dar neinspirate

pe când eu, înainte de a fi înghițit de același destin

și apoi eliminat prin firele de păr,

îmi urmez slăbiciunea și angoasa imposibil

de încarcerat în nemișcarea gloatelor de piatră

[Poezie] LXIII. Introspecție

Aici este locul unde se desfac lalelele la prima geană de lumină

munții se încrețesc și mai tare, muncind gravitația

buruienile străpung asfaltul și ramurile se încolăcesc peste drum

și tot aici este locul unde stau la o treime din viață

scursă prin crăpătura unui pix

și îmi aștept autorecenzarea

zeii se adună

ca perlele de cultură

[Cronică] LXIII. Despre volumul meu de poezie, Mâna ta ca o pasăre – Ottilia Ardeleanu

Poate tu mă trăiești mai bine…

Cronică la: Mâna ta ca o pasăre de Claudiu-Liviu Onișoară

Metafizice, labirintice și originare, poeziile semnate de Claudiu-Liviu Onișoară și apărute în volumul Mâna ta ca o pasăre, în colecția Numele poetului, Editura Junimea, chiar la începutul acestui an, au primit deja un premiu valoros, și anume Premiul pentru debut al editurii menționate, la Festivalul-concurs „Conachi”, ediția a XIX-a, 2021.

Tânărul poet oscilează între universul interior și cel exterior ca într-o cursă rapidă într-un ferrari sau cu dragoni, în timp ce panta senectuții se unește cu rampa tinereții, fiindcă, susține acesta, „între dinții universului stă perla începutului”. Această conexiune între trecut și prezent este văzută de fapt ca un separator de lumi, dar nu în sensul despărțitor, dimpotrivă, în cel al apropierii, al amestecării până acolo încât între viață și moarte se creează o pojghiță ușor de înlăturat. Practic, autorul schițează o întrepătrundere a realului cu metafizicul.

Elementele care țin strâns realul de metafizic sunt lumina și întunericul. Lumina provine chiar de la un felinar, opaiț, fitil aprins, ori de la soare, desigur. Întunericul poate fi comparabil cu un bec ars. Tandemul pozitiv-negativ este reprezentat și prin alți termeni și nuanțe, spre exemplu: tăcere-zgomot, nădejde-deziluzie, soare-ploaie etc.

Poetul lasă lucrurile în voia sorții, mulțumindu-se să contemple și să fie luat prin surprindere, să nici nu fie curios de ce lumea este așa și nu altfel, încrezător fiind că „roșul e acolo unde nici nu se știe ce e roșul”.

Labirinturile se ivesc atunci când caută rosturi, sensuri, răspunsuri la întrebări, „prefer să fiu nevăzătorul care suferă de catharsis”, meditează poetul de amorul artei.

Poezia lui Claudiu-Liviu Onișoară întruchipează o metaforă vizuală, te ispitește să parcurgi o adevărată peliculă de film foarte sugestivă, așa cum ar fi clepsidra, adică „timpul firelor de praf” care „se scurge repede”, iar norii, „norii sunt vrăjmașii prafului, când plouă”, ori îmbătrânirea, cum „și timpul e vizibil iscoditor cu tâmplele tuturor”.

Labirint este și succesiunea de titluri și abordări, pornind de la un punct fierbinte cum ar fi iubirea „de vipie” și strecurând printre particulele poetice diverse atitudini, stări, revelări: o pasăre albă, un răsărit, o istorie „mai albă decât neaua”, briza mării, „cutremurul” ultimilor zori, „vinișoarele din ochi”, răzlețele sclipiri, „tânjirea dintre oameni”, „trandafiri sculptați” și câte altele care întregesc simțămintele autorului.

Existențial, poetului i se pare că trăiește o stare de evanescență, mizând pe firul scurt și subțire al vieții, altfel spus, trăiește „cum atârnă picurul pe geam”, dar cu toate că pare a fi suspendat în propriul eu, în mod paradoxal consideră că prin el însuși cugetă întreaga făptură, întregul univers.

Iubirea este pasiune, o a doua șansă de a-l trăi mai bine pe poetul-om, de poticniri în emoții tulburătoare, poate fi forma și grația unui iris singuratic, o lebădă blagiană sau pur și simplu poate fi un lanț de anagrame insinuante. Însă, mintea poetului transcende către fantastic atunci când iubirea devine o nălucă, vedenia iubitei care se scurge „în închisoarea coastelor mele”. Iubirea se confundă cu strigătul libertății. Până la urmă, iubirea este o plămădire, rodul imaginației, un vis luminos care inundă întreaga ființă, locul „unde stropi de stele curg avid pentru tine”, este „un petic din rochia ta”!

Laitmotivul apei este unul care abundă în poezia lui Claudiu-Liviu Onișoară, fenomen care imprimă fluiditate, alunecare, trimitere biblică și o legătură puternică și stabilă cu marea. Cu toate acestea, invocarea mării în destule poezii presupune și alternanțe, oscilări, indecizii, schimbări bruște precum valurile și intensitatea acestora. De aceea, în poezia acestui tânăr autor, se întâlnesc față în față tristețea și bucuria, încătușarea și descătușarea, soare și nori, acum și atunci, sunt eu-sunt altul, apa fiind de-a dreptul mărturie a sentimentelor poetului. Se simte originar în împărăția apelor, un stăpân al acestora: „Sunt amorf, lichid,/ o licoare ce-ți sapă în pântece,/…asta sunt: privire lichidă”. Până și creația este comparată cu un pârâu care curge din „crăpătura palmei”!

Poetul știe că e nemuritor prin cuvântul dăruit lumii, astfel, mărturisește despre felul de a fi: „eu sunt nemuritor prin lungimea picioarelor,/ prin sudoarea palmelor,/ prin întinderea brazdelor,/ prin câmpul roadelor vii,/ chiar dacă mai amare”.

Qed!

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari, 24 mai 2022

[Poezie] LXII. Melancolie

chemările tale sunt nerostite

tăceri fără ecou în idila apei cu uscatul

pierd șirul clipelor sau ele se zbat

să scape cât mai repede strânsorii

eliberând anticamera urmărilor

în ajun de vremuri mai limpezi

îți mângâi chipul de nerecunoscut

și mă bucur de trecutul lui

[Carte nouă] Mâna ta ca o pasăre

Volumul meu de poezie (de debut), „Mâna ta ca o pasăre”, a fost publicat de Editura Junimea din Iași ca urmare a câștigării Festivalului-concurs „Conachi”, ediția a XIX-a, Tecuci, din toamna lui 2021.

Pentru comenzi:

https://editurajunimea.ro/produs/mana-ta-ca-o-pasare/

Volumul se găsește, de asemenea, în librăriile Cărturești, Mihai Eminescu din București, librăria Cezar Ivănescu din Iași și multe altele.

O pasăre albă curmă infinitul

zborul ei prin nesfârşit

mă înfioară

cunoscând și reaua vitejie a celor care pică,

cei care privesc răsăritul cu un blestem

pe buze și în privirile încrucișate

cu greu pot să mă gândesc

că ducând la piept mâna ta

ca o pasăre, nu albă,

poate gri

înviez

  • An apariţie: 2022
  • Format: 13 x 19 cm
  • Număr de pagini: 72

Mulțumiri tuturor!

[Poezie] LXI. Sferele

Umbrele prăpăstiilor sunt ascunse de razele soarelui

sunt condamnate, dar dăinuie, cum bine schița Platon

despre luciri de focuri și forme sfidătoare pe pereți

peștera are un gust salin ce îți umblă pe limbă și în nări

se târăște înăuntrul tău, până ce, sublim, devii o cavitate

degetele mele prin buclele tale, ultimul moment de tandrețe al zilei

atârnat cu picioarele în sus de ramurile legilor tale

îmi văd ochii în luciul apei de dedesubt și în ei clipesc

ochii ochilor mei, la nesfârșit, profund și mistic

precum Odin încerc să dobândesc înțelepciunea, perii albi

ca fire uscate și lungi de iarbă pe coapsa unui munte

gândurile mele formează un mediu arborescent

fiecare gând are, la rândul său, ramificații verzi și putrede

uneori le am pe sub piele: fire subțiri, filamente de Lună

pânza pe care odihnește lumea ruinată e prea uscată

pic, pic, stropii de ulei se afundă în fibre și nu lasă nimic în urmă

în miros de vopseluri se dă bătălia dintre viu și imund

Doamna Neagră face de strajă înconjurând cercul

purgatoriul pare neîncăpător, neîncăpătoare e așteptarea

cum mă preling, în tremurul emoțiilor, într-un fascicul

de speranță care pică dintr-o crăpătură pe creștetul meu

așa sper că iubirea noastră nu va fi stolul care trece

Sursă foto: https://imgix.com/?utm_source=ksr-ugc.imgix.net&utm_medium=referral&utm_campaign=source-config-details

[Poezie] LIX. De amorul artei

nu cred că putem găsi rostul nimicurilor în dragoste

în ea, toate sensurile se nasc și orbitează în jurul chiorilor

prefer să fiu nevăzătorul care suferă de catharsis

umbrele ciorilor se destramă sub blestemul soarelui

depinde, deci, de care parte te afli, unde crești

pesemne că iubirile dau în pârg în locuri luminate

cu toate că te-am iubit și din întunericul hulpav

doar nu îmi da o scânteie după ce mi-ai stins flacăra

zicându-mi cât de tare mă iubești astfel

mă afund în bazarul cu nestematele artei

răsuflu: se prăbușesc și se zdrobesc munții, văile

[Poezie] LVIII. Iubire cu ochi de vipie

niciodată nu plec de la premisa că totul e discret

când se înfiripă, parcă toți observă și complotează

împotriva ta și în favoarea mătăsii de pe ochii lor

geamurile de sticlă ale magazinelor sunt iscoditoare

și timpul e vizibil iscoditor cu tâmplele tuturor

iar brațele își pierd nădejdea în prinderea lor

când stau la jumătate de cot de cotul lor

războiul e teribil, indiferent de natura sau de epoca lui

eu le-am văzut pe toate în numai două întâlniri cu tine

casele sunt toate încrengături de copaci uciși

dar tu ești unul încă viu, fiindcă te înalți senin

din trupul meu năpădit de patimi și restriște

și iei din mine războiul, magazinul și epoca,

casa și brațul cutremurat din cot

Sursa foto: https://media.cancan.ro/unsafe/970×500/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/http://descopera.ro/wp-content/uploads/2013/08/11253417/1-focul-grecesc.jpg