[Poezie] LXII. Melancolie

chemările tale sunt nerostite

tăceri fără ecou în idila apei cu uscatul

pierd șirul clipelor sau ele se zbat

să scape cât mai repede strânsorii

eliberând anticamera urmărilor

în ajun de vremuri mai limpezi

îți mângâi chipul de nerecunoscut

și mă bucur de trecutul lui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s