Arhive etichetă: bărbat

[Recenzie] Mila (de Mariana Cornea)

Mariana Cornea mi-a făcut o imensă bucurie oferindu-mi acest roman excepțional, pe care mi l-am dorit din prima clipă în care am auzit de el. De când i-am citit titlul, care pentru mine are o dublă semnificație în propria imaginație, respectiv de femeie frumoasă, diafană, sexy și de corespondent sinonim al compasiunii, am simțit cum tresar. Nu mică mi-a fost uimirea când, lecturând cu nesaț, am descoperit și alte simboluri, ba chiar nenumărate – nume, locuri, descrieri – cu însemnătate aparte.

Mila

Romanul se deschide prin cursivitatea unui râu de conștiință care se varsă în conștiința cititorului, năucindu-l și introducându-l într-o lume descrisă de un realism care taie dincolo de frumoasele abstracțiuni. Este o proză construită cu o tehnică dulce, aproape lirică, dar care vădește și prefigurează o lume barbară, realistă până în străfunduri. Dincolo de toate acestea, există un dualism, o dihotomie care nu doar împarte, ci și încheagă, mai ales când ne referim la personajul Mila, „jumătatechip-jumătatepiatră și metal”. De altfel, văduvită de orice bucurie, aceasta încearcă să scape apelând la o nouă identitate, o nouă viață, care are, la rândul ei, proaspetele sale vicisitudini.

Planurile se întrepătrund, asemenea acțiunii și asemenea balansului între trăiri și semnificații. Mila este un pion în mâinile destinului, o femeie supusă încercărilor, neavând altă armă decât propria forță interioară, așa cum femeia în decursul istoriei nu s-a putut apăra, de multe ori, altfel decât prin propria conștiință, putință psihică, prin propriul suflet… când nici moartea nu mai este definitivă în fața durerii. Neavând altă cale, singurul refugiu era îndurarea greului până la dezumanizare; și, crezând că e dezumanizată, mai îndura puțin, până ce inima îi pulsa iarăși. Și tot așa, un cerc vicios din care femeia rămânea femeie, iar bărbatul, dacă nu era deja, devenea bărbat sau monstru.

Bărbat fiind, nu pot decât iubi Femeia…

Am auzit că mersul de unul singur pe drumul fricii e un privilegiu, carnea înșurubată în templul eliberării, demonii și îngerii, unii harnici, alții întinși doar să creeze impresia de spațiu, spun șarpelui să ducă otrava, dulce otravă a tainelor mele!

Mila – de Mariana Cornea