[Poezie] XLIII. Regăsire

ce dor primar, nu îl disting de sete

mașinile sunt mai lungi în bălțile opace,

fire din a doua piele se rup din piele

 

la tine, amintirile sunt albe de atâta folosire,

chipuri stâlcite în umbra unei nunți

și doi genunchi legănați sub palme,

mângâiați de nevăzătorul motan companion –

în noaptea aceea agitată, nervoasă, de eclipsă

 

să respirăm încă o dată aerul aceleiași încăperi

într-o astăzi mai longevivă decât viața

și decât visul tăios coborât în carne

dorul

[Poezie] XLII. Mâini cu zvon de mâine

mama himeră suflă,

înfiorând verdele sub spice,

înghesuind în vârful degetelor lungi

rânduri din visul ce-l inundă;

mâinile mele sunt încolăcirile

dintre amiezile noastre și destin,

mâini cu zvon de mâine și de tine;

nu mă deosebesc cu nimic,

căci pășind pe suprafața Domnului –

pe dealuri, mlaștini și creste,

mă simt dator să purced curat

 

iubirea palpită, dar tace,

crescând gentil în adormiri de trupuri,

sunt tot eu în emoții neștiute,

mă simt în vena de la gât,

lumină chioară și tu în ochiul meu.

hands

[Poezie] XLI. Primăvara ca un vis

primăvară, fior plăpând:

murmur desprins de pe buze

atât de gingașe, atinse de sare.

briza e rece și vie,

alungă fiordul din ochi,

se încolăcește în țesătura ființei

și-aduce mesaje din mare,

din sticle purtate de val

 

pe țărm, un corsar de inimă feciorelnică,

de sirenă sau zână din ape adânci

o întâlnește mereu în vis,

dar de ce brațul său o sugrumă,

doar s-ar topi în văpaia ei?

inima ei palpită, lipită de-a lui

două straturi de piele, carne și stern

între ele – practic nimic

ochii ei sunt umezi și calzi

e a lui, dar nu-i un obiect –

deci nu e

 

iubirea,

”a fi sau a nu fi?”

sirens

[Poezie] XL. Plămădire

Clădește lumea, acum e încremenită

scurge suflet din artere pe pântecul zidurilor,

cum cerul își varsă seninul, întunericul și stelele

sunt obiectul iubirii lor,

rodul imaginației lor –

când s-au sărutat, au fost alți oameni

sângerii culori s-au desfăcut

 

zbuciumul mării e în ochii mei,

și când timpul va trece, vor domni și ei

m-am născut dintr-o mamă balerină

care și-a ucis visul

și un tată inginer

turnând blândețe în cupe de metal

 

lights

[Poezie] XXXVIII. Femeii ce m-a uitat

cotrobăi de zile întregi.

acea măsură a păcii dinăuntru

e parcă pusă pe-un șurub

 

nu nevoia de tine mă îndeamnă,

căci așa tremur când mă gândesc

la un suflet între două brațe de carne

 

dacă știi că te-am uitat, omoară gândul ce mă are

eu nu mă satur de tine, femeie-scumpă-ce-arzi;

între două împliniri, a ta e veșnic prima

WomanArt

[Poezie] XXXVII. Oști de umbră

scârțâie crengi uscate și două monede

se clatină pe ochii veacului trecut,

prelins între suspine și dureri și foame

 

trupul meu e nepurtat de aripi,

e purtat de cețuri –

coama dealului, creasta stearpă

și valul generos de brumă;

am picuri transparenți pe chipul mânios

și simt fiori atât de reci –

albe furnicături de tăiș în nervi

 

cronică: război pierdut între amnezie și dispreț.

Nu, trecutul nu e doar trecut

 

index

[Poezie] XXXVI. Izbânda

toate trec. se duc și promisiuni,

frunze uscate a deșertăciune

mi-ai zis că orice-ar fi,

vei fi prezentă când voi izbândi.

ți-am căutat privirea nebunește;

în locul ei, nimic

mai sterp decât un praf de oase

 

singur ca o rană în pământ;

deschis ca un fruct roșu, am sângerat

o așa durere surdă, că am zâmbit

 

plecat pe spate, doar Dumnezeu m-a prins.

și-a fost destul

a fost prea mult

 

fericit acum

Salvation

[Poezie] XXXV. Celor pe care îi urăsc

nimic mai simplu decât să scoți apă

din fântână

și să stingi buzele arse și sângerânde –

redeșteptare.

la fel de simplu mi-ar fi să te urăsc,

să scot icrele răului dintr-un puț părăginit

și să le las să crească

în apa dintre noi.

 

armă cu două tăișuri,

o arunc cât o zbatere în asfințit.

ură

[Poezie] XXXIV. Vedenie

să mă mai încred într-o libertate flacără, zbor vertical,

când chipul tău, întunecat și rece

precum posomoreala unui zid de castel

îmi face munții să tremure și apa gândurilor

să traverseze șanțurile din palmă?

răsuflu greu și un colț de stea îmi înțeapă ochiul,

vedenia ta se scurge în crăpăturile din perete

și casa dinăuntrul casei, în închisoarea coastelor mele

 

aș zice numai atât: în marea de inele nu stă înfipt inelarul tău

și cerul se zbate să scape din strânsoarea ochilor închiși

 

ske