ce dor primar, nu îl disting de sete

mașinile sunt mai lungi în bălțile opace,

fire din a doua piele se rup din piele

la tine, amintirile sunt albe de atâta folosire,

chipuri stâlcite în umbra unei nunți

și doi genunchi legănați sub palme,

mângâiați de nevăzătorul motan companion –

în noaptea aceea agitată, nervoasă, de eclipsă

să respirăm încă o dată aerul aceleiași încăperi

într-o astăzi mai longevivă decât viața

și decât visul tăios coborât în carne