Arhive etichetă: timp

Poezie

[Poezie] LVI. Pe așteptate

Lasă un comentariu

la întâlnirea dintre opaiț și cartela de metrou

stă nestingherit orașul, în reflexia unui bec ars

acolo l-am văzut ca pe o flacără

neștiind că portul inimii mele este nedreptatea

sigur că pânza ei ne țese pe noi dinăuntru

spre exterior și vezi la câte un colț de stradă

câte un spiriduș într-un Ferrari

sau un dragon înecându-se cu kerosen

lumea din mine, cel de atunci

s-a scurs pe panta senectuții

rămânând numai un zmeu ferfenițe

pe un cer care se prăbușește într-o scoică

între dinții universului stă perla începutului

Poza: https://territories.terra-quantum.net/photographers/alec-moustris-674/photos/the-winds-of-aegean-sea-5720/artistic-journey/

Poezie

[Poezie] XLIII. Regăsire

6 comentarii

ce dor primar, nu îl disting de sete

mașinile sunt mai lungi în bălțile opace,

fire din a doua piele se rup din piele

 

la tine, amintirile sunt albe de atâta folosire,

chipuri stâlcite în umbra unei nunți

și doi genunchi legănați sub palme,

mângâiați de nevăzătorul motan companion –

în noaptea aceea agitată, nervoasă, de eclipsă

 

să respirăm încă o dată aerul aceleiași încăperi

într-o astăzi mai longevivă decât viața

și decât visul tăios coborât în carne

dorul

Poezie

[Poezie] IX. Toamnă

10 comentarii

S-a frânt ceva.

Nu întunericul, nici bolta,

deși nu pare cerul ostoit;

din crăpături de nori, se scaldă uscăciunea.

*

Vremea zburdă, se afundă,

iată, sufletu-mi inundă.

*

S-a frânt ceva.

Nu lumina, nu ogorul,

deși pământu-mi pare însetat;

din înalt, din ochi de sticlă,

din vreo râpă, din vreo pâclă,

din vreo doină nerostită,

se înalță… aspră, da, dar și dulce și semeață.

*

Ridic pieziș privirea, în ochi se scutură de plumb,

e toamna cea neofilită, șade-acolo pe un dâmb.

51