Clădește lumea, acum e încremenită
scurge suflet din artere pe pântecul zidurilor,
cum cerul își varsă seninul, întunericul și stelele
sunt obiectul iubirii lor,
rodul imaginației lor –
când s-au sărutat, au fost alți oameni
sângerii culori s-au desfăcut
zbuciumul mării e în ochii mei,
și când timpul va trece, vor domni și ei
m-am născut dintr-o mamă balerină
care și-a ucis visul
și un tată inginer
turnând blândețe în cupe de metal
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
Wow cat de multe imagini mi se deschid in fata ochilor! O mare putere in aceste metafore pline de viata!
Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Roxana! Apreciez enorm!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi „balerina” este o figură de stil? Sau…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate fi, dar aici reflectă realități din familie 😀
ApreciazăApreciază
Mereu surprinzător 🙂 … Abia astept sa te cunosc face to face!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa şi eu! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană