chemările tale sunt nerostite
tăceri fără ecou în idila apei cu uscatul
pierd șirul clipelor sau ele se zbat
să scape cât mai repede strânsorii
eliberând anticamera urmărilor
în ajun de vremuri mai limpezi
îți mângâi chipul de nerecunoscut
și mă bucur de trecutul lui
pe scurt, căci totul e scurt acum
buzele ți se închid ca o colivie
depănarea clipelor, într-o mină de sare
lung e postul nerostirii mele
în noaptea mișcătoare cu trup osândit
de lumină, de vise frugale și reci
gurile mușcătoare, uscate ale pământului
adună rămășițele noastre de zi
încerc să ne salvez viitorul din tâmple
mă prind, atunci, de mintea ta fără sfârșit
în colțurile ei, festin de lumină, libertate
scârțâie crengi uscate și două monede
se clatină pe ochii veacului trecut,
prelins între suspine și dureri și foame
trupul meu e nepurtat de aripi,
e purtat de cețuri –
coama dealului, creasta stearpă
și valul generos de brumă;
am picuri transparenți pe chipul mânios
și simt fiori atât de reci –
albe furnicături de tăiș în nervi
cronică: război pierdut între amnezie și dispreț.
Nu, trecutul nu e doar trecut
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
