anagrame insinuante și dans de voie al ațâțării,
a rodit covorul de spini –
peste care am trecut fără o zgârietură,
am învins și demonul crepuscular
al disperării;
penița de aur s-a îmbârligat în cuvinte:
când am iubit, doar când am iubit
Toate articolele de Claudiu-Liviu Onișoară
[Poezie] XXXII. cântul tristei iubiri
iris singuratic
în bătaia luminii crude a dimineții,
bolind în imagini –
lacul ca o întretăiere de duhuri,
la marginea căruia stau pierzătorii;
cu tine, am patru ochi și două priviri
lebăda îmi cântă dacă o pun în pat,
dar mor și eu prin moartea ei;
o pot iubi și fără să o ating –
nu vrea nicicum, zăbreliri de gene
dacă vânt nu va avea în zbor,
cât voi trăi îi voi sufla sub aripi
ea, albă și rece de-a pururi, pe lac
eu, iubind amar, sub unduiri de trestii
[Poezie] XXXI. a doua șansă
uneori ne încurcă cele mai bune alternative,
ne poticnim în emoții tulburătoare,
ne biruie
în fața cui să-ți mai depui armele –
mintea, brațul, tăișul vorbei,
dacă frica urcă vitregind,
dacă frica seacă piatra seacă,
zădărnicește imposibilul
lămurește-mi misterul,
poate tu mă trăiești mai bine
îți dau a doua șansă ca să
ca să înțeleg
.
Prioritate
[Poezie] XXX. Sfârșitul
o prăpastie cu susul în jos
din care se scurg toate deșeurile lumii,
nemerniciile și durerea
în cerul iubirii
căscat pentru a le primi
cerul va birui mereu prăpastia
[Poezie] XXIX. Judecată
sentința: o eternitate de muncă silnică
râd isteric,
dar nu protestez
ochii lor nu au globi,
ci pânze de păianjen;
în loc de dreptate, legalitate,
în loc de apărări, căpățâni-servietă.
ei nu știu cât face o eternitate
[Poezie] XXVIII. Apropiere
,
cerul se scutură de un murmur,
tăcerea zidită cumpănind:
desfacerea strânsorii ori curmarea
glasului înfierbântat,
vorbesc, poate, cu buzele tale
pulsând în ritm de viață curgătoare,
gândul meu nu mai e încovoiat,
te țin în brațe ca pe un fulg,
greutatea ta e în stelele privirii,
căci ochii mă privesc și ard,
ieșim din măștile de carne și de os.
femeie, vrei iubire?
primește-o,
dar nu am sufletul curat,
încerc,
[Poezie] XXVII. Zbatere
Stau chircit și gol într-o albie uscată de râu,
la capătul lumii e o altă lume
și viața din mine trăiește o altă viață;
ridic privirea încruntat,
o piatră albă, lucioasă, mă privește
”dă-mi suflarea vieții, prietene”
mie îmi pulsează sângele în vene
”dă-mi suflarea vieții” – repetă,
și-atunci răspund: ”trăiesc o moarte”
mă sprijin în cot,
piatra îmi dă târcoale
și nu am putere să fug
”deschide ochii și vezi”
deschid ochii…
[Poezie] XXVI. Celor pe care îi iubesc
Lasă-ți jos coroana; fruntea, sub sărutul meu, să îți ard măcar un bob din chiciura ce te omoară.
la început mi-ai fost străină,
te-am pus în focul inimii
și credeam,
credeam că rădăcinile-ți cresc din mine.
dar tu îmi devorai primirea,
din fâșiile mele te ridicai
și eu pâlpâiam jalnic, tot mai jalnic –
ți-a părut rău când, muribund, te-am izgonit,
lumina din priviri părea că scade
și tu, alături de ea; și nu se cade.
erai din nou străină, în frig, și blestemai,
”lasă-ți jos coroana,
fruntea, sub sărutul meu,
să îți ard măcar un bob
din chiciura ce te omoară”
mi-ai scuipat mâna din porțelan,
ai vărsat pocalul cu venin,
eu tot mai tare te strângeam –
până ce s-a făcut atât de cald,
din spatele meu au înflorit crini
și ai plecat în lume, viață nouă.
în urma ta: un trup murind în rouă.
[Poezie] XXV. Comuniune
Mâna plină și albă lăsată pe plexul solar,
o foaie zboară domol prin aer –
pe ea, mulțime de linii trasate în creion,
o schiță vie, din care se întind artere;
una din ele stă încarnată în tavan,
altele în podele.
Când mi se zbate ochiul sau inima,
schița pompează și ea suflul vieții în jur,
iar ce e șters și prăfuit capătă contur.
[Poezie] XXIV. Femeia-toamnă
Îmi aștept de atâta vreme vremea,
că și zbuciumul s-a prăvălit cu noimă.
Femeia mea caldă s-a dus, o știu,
la deșteptare limbile ceasului se încurcă
și deplâng răsăriturile gorgone,
cărora le zădărnicesc fioroasa preschimbare.
O floare de sânge pe rochia albă de in,
pieptul ei, străpuns de rădăcini,
hrănind pântecul copacului-toamnă.
Femeia aceasta venită are ochii reci
și mustește în ținut,
strivind în palmă ciorchinii grei –
sânge de strugure în râuri șerpuitoare.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 