Lasă-ți jos coroana; fruntea, sub sărutul meu, să îți ard măcar un bob din chiciura ce te omoară.
la început mi-ai fost străină,
te-am pus în focul inimii
și credeam,
credeam că rădăcinile-ți cresc din mine.
dar tu îmi devorai primirea,
din fâșiile mele te ridicai
și eu pâlpâiam jalnic, tot mai jalnic –
ți-a părut rău când, muribund, te-am izgonit,
lumina din priviri părea că scade
și tu, alături de ea; și nu se cade.
erai din nou străină, în frig, și blestemai,
”lasă-ți jos coroana,
fruntea, sub sărutul meu,
să îți ard măcar un bob
din chiciura ce te omoară”
mi-ai scuipat mâna din porțelan,
ai vărsat pocalul cu venin,
eu tot mai tare te strângeam –
până ce s-a făcut atât de cald,
din spatele meu au înflorit crini
și ai plecat în lume, viață nouă.
în urma ta: un trup murind în rouă.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
Fantastică trăirea! Lupta dintre frigul ucigător și căldura dătătoare de viață! Generozitatea sacrificiului!
Emoționantă până la ultima picătură de rouă!
Trebuie să întreb: și desenele sunt făcute de tine?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, desenele nu, deși sunt deprins cu pictura, dar timpul e direcționat la moment în alte direcții (nu am abandonat însă și zona aceasta – îmi place pictura și ador artele în general).
Mulțumesc mult pentru aprecieri 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbe versuri, mă bucur că le-am descoperit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos!!!
ApreciazăApreciază
Nu ai pentru ce, scrii extrem de bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană