Mâna plină și albă lăsată pe plexul solar,

o foaie zboară domol prin aer –

pe ea, mulțime de linii trasate în creion,

o schiță vie, din care se întind artere;

una din ele stă încarnată în tavan,

altele în podele.

Când mi se zbate ochiul sau inima,

schița pompează și ea suflul vieții în jur,

iar ce e șters și prăfuit capătă contur.