Arhive etichetă: foc

[Poezie] XXVI. Celor pe care îi iubesc

Lasă-ți jos coroana; fruntea, sub sărutul meu, să îți ard măcar un bob din chiciura ce te omoară.

la început mi-ai fost străină,

te-am pus în focul inimii

și credeam,

credeam că rădăcinile-ți cresc din mine.

dar tu îmi devorai primirea,

din fâșiile mele te ridicai

și eu pâlpâiam jalnic, tot mai jalnic –

ți-a părut rău când, muribund, te-am izgonit,

lumina din priviri părea că scade

și tu, alături de ea; și nu se cade.

erai din nou străină, în frig, și blestemai,

lasă-ți jos coroana,

fruntea, sub sărutul meu,

să îți ard măcar un bob

din chiciura ce te omoară

mi-ai scuipat mâna din porțelan,

ai vărsat pocalul cu venin,

eu tot mai tare te strângeam –

până ce s-a făcut atât de cald,

din spatele meu au înflorit crini

și ai plecat în lume, viață nouă.

în urma ta: un trup murind în rouă.

[Poezie] XXIII. Sălbăticie

nu i se vede decât coama țepoasă și aspră

și cum mușcă din pământ,

veacul ce a început

risipindu-se în stihii

și cu fiecare zi

arzând tot mai vitregit

în piepturi, la hotar de trezie și de vis.

 

și cum și-o privire spălăcită poate fi o torță,

ascultați, vedeți: o limbă trece peste buze discret,

roua înflorește pe frunte

și dogoarea dinăuntru pârjolește

nemernic și avid.

 

mantia lumii cernită

e acum roasă de un foc ce nu arde,

dar inundă.

 

Fire Fractal