,
cerul se scutură de un murmur,
tăcerea zidită cumpănind:
desfacerea strânsorii ori curmarea
glasului înfierbântat,
vorbesc, poate, cu buzele tale
pulsând în ritm de viață curgătoare,
gândul meu nu mai e încovoiat,
te țin în brațe ca pe un fulg,
greutatea ta e în stelele privirii,
căci ochii mă privesc și ard,
ieșim din măștile de carne și de os.
femeie, vrei iubire?
primește-o,
dar nu am sufletul curat,
încerc,
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
Ieșirea din măștile de carne și de os este semnul că sufletul nu mai încape în corp …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat! 🙂
ApreciazăApreciază
Vezi ca piatra s-a indurat sau poate ai reusit sa te eliberezi, sa fugi de ea ?!
si acum iti putem intravedea chipul in carne si os pulsand plin de pasiuni covarsitoare!
Foarte emotionanta poezie!! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact așa, da 🙂 mulțumesc mult, Roxana! Seară superbă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asemenea iti doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană