Umbrele prăpăstiilor sunt ascunse de razele soarelui
sunt condamnate, dar dăinuie, cum bine schița Platon
despre luciri de focuri și forme sfidătoare pe pereți
peștera are un gust salin ce îți umblă pe limbă și în nări
se târăște înăuntrul tău, până ce, sublim, devii o cavitate
degetele mele prin buclele tale, ultimul moment de tandrețe al zilei
atârnat cu picioarele în sus de ramurile legilor tale
îmi văd ochii în luciul apei de dedesubt și în ei clipesc
ochii ochilor mei, la nesfârșit, profund și mistic
precum Odin încerc să dobândesc înțelepciunea, perii albi
ca fire uscate și lungi de iarbă pe coapsa unui munte
gândurile mele formează un mediu arborescent
fiecare gând are, la rândul său, ramificații verzi și putrede
uneori le am pe sub piele: fire subțiri, filamente de Lună
pânza pe care odihnește lumea ruinată e prea uscată
pic, pic, stropii de ulei se afundă în fibre și nu lasă nimic în urmă
în miros de vopseluri se dă bătălia dintre viu și imund
Doamna Neagră face de strajă înconjurând cercul
purgatoriul pare neîncăpător, neîncăpătoare e așteptarea
cum mă preling, în tremurul emoțiilor, într-un fascicul
de speranță care pică dintr-o crăpătură pe creștetul meu
așa sper că iubirea noastră nu va fi stolul care trece

Sursă foto: https://imgix.com/?utm_source=ksr-ugc.imgix.net&utm_medium=referral&utm_campaign=source-config-details