Umbrele prăpăstiilor sunt ascunse de razele soarelui

sunt condamnate, dar dăinuie, cum bine schița Platon

despre luciri de focuri și forme sfidătoare pe pereți

peștera are un gust salin ce îți umblă pe limbă și în nări

se târăște înăuntrul tău, până ce, sublim, devii o cavitate

degetele mele prin buclele tale, ultimul moment de tandrețe al zilei

atârnat cu picioarele în sus de ramurile legilor tale

îmi văd ochii în luciul apei de dedesubt și în ei clipesc

ochii ochilor mei, la nesfârșit, profund și mistic

precum Odin încerc să dobândesc înțelepciunea, perii albi

ca fire uscate și lungi de iarbă pe coapsa unui munte

gândurile mele formează un mediu arborescent

fiecare gând are, la rândul său, ramificații verzi și putrede

uneori le am pe sub piele: fire subțiri, filamente de Lună

pânza pe care odihnește lumea ruinată e prea uscată

pic, pic, stropii de ulei se afundă în fibre și nu lasă nimic în urmă

în miros de vopseluri se dă bătălia dintre viu și imund

Doamna Neagră face de strajă înconjurând cercul

purgatoriul pare neîncăpător, neîncăpătoare e așteptarea

cum mă preling, în tremurul emoțiilor, într-un fascicul

de speranță care pică dintr-o crăpătură pe creștetul meu

așa sper că iubirea noastră nu va fi stolul care trece

Sursă foto: https://imgix.com/?utm_source=ksr-ugc.imgix.net&utm_medium=referral&utm_campaign=source-config-details