primăvară, fior plăpând:

murmur desprins de pe buze

atât de gingașe, atinse de sare.

briza e rece și vie,

alungă fiordul din ochi,

se încolăcește în țesătura ființei

și-aduce mesaje din mare,

din sticle purtate de val

pe țărm, un corsar de inimă feciorelnică,

de sirenă sau zână din ape adânci

o întâlnește mereu în vis,

dar de ce brațul său o sugrumă,

doar s-ar topi în văpaia ei?

inima ei palpită, lipită de-a lui

două straturi de piele, carne și stern

între ele – practic nimic

ochii ei sunt umezi și calzi

e a lui, dar nu-i un obiect –

deci nu e

iubirea,

”a fi sau a nu fi?”