când a coborât singur pe spuză,
iar oglinda a trecut prin fața sa
mogâldețele au îndurat conflicte
le erau tare cunoscute poticnelile
și cum se zdreleau ele către avuție
floarea lor s-a deschis și a fermecat lumea
cu toții s-au dat din calea lor robustă
macul meu nici nu se mai uită la mine
e prea ocupat să-și fumeze pipa
sub griul englezesc cel de toate zilele
roșu e acolo unde nici nu se știe ce e roșul
a înflorit sângele pe câmp,
e un fior de demult
pielea se lasă îmblânzită
atâta zvârcolire a fost până acum
ești pregătită, însă
pe nori, tăișul aduce ploi
unde apa se întâlnește cu vântul
unde două furtuni
de gheață și de văpaie
se ating și se pierd
e iubirea care mă îneacă și mă arde
n-am să încetez să te iubesc
un fragment din destinul meu e în tine,
mereu a fost, mereu va fi
unde apa se întâlnește cu vântul
la margini de lume deschise-n sărut
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 