a înflorit sângele pe câmp,
e un fior de demult
pielea se lasă îmblânzită
atâta zvârcolire a fost până acum
ești pregătită, însă
pe nori, tăișul aduce ploi
unde apa se întâlnește cu vântul
unde două furtuni
de gheață și de văpaie
se ating și se pierd
e iubirea care mă îneacă și mă arde
n-am să încetez să te iubesc
un fragment din destinul meu e în tine,
mereu a fost, mereu va fi
unde apa se întâlnește cu vântul
la margini de lume deschise-n sărut
Poezia aceasta ilustrează cel mai fidel esența blogului. Este, dacă doriți, Poezia. Sper să vă placă!
Subțiri trunchiuri negre, în ceață urcând;
lungul drum al zilei, în noapte curgând.
Grăbit pe astă cale, hoinar mă trezesc…
purced să dau de tine, hotar pământesc.
Cade spic de ploaie, cerul se-ncovoaie;
e cumplit de rece. Doare frigul, cum, nu știi?…
Dar nu mai mult decât tăcerea buzelor trandafirii.
Mi-au crăpat degetele de când ți-am scris în vis
scrisoarea vieții noastre, când pripit ne-am cuprins.
Greu mă mai frământă toamna și taina amintirii
și întunericul depus în mine, prefacerea-mplinirii.
Cum să-ți spun totul, pășind zgribulit pe drumul șerpuitor?
Cum să-ți zic că am răzbit, că văd zorii mijind scăpărător?
Sunt doar dragoste și viață. Fără tine. Fără ceață.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 