Arhive etichetă: vant

[Poezie] LIII. CATHY

CATHY*

otrăvitoarele tale buze

strivite de un zid părăginit

îl zgârii cu un ultim spasm

stafie blestemată încolăcită în iederă,

mă chemi în neant nepedepsit

iubire refăcută în infern

 

anul trecut mi-a pierit umbra

la geam, în odaia ta, era frig

 

* Trimitere la personajul Catherine (Cathy) din romanul lui Emily Brontë, „La răscruce de vânturi”.

WH

[Poezie] XLIV. Uranus și Neptun

a înflorit sângele pe câmp,

e un fior de demult

pielea se lasă îmblânzită

atâta zvârcolire a fost până acum

ești pregătită, însă

pe nori, tăișul aduce ploi

unde apa se întâlnește cu vântul

unde două furtuni

de gheață și de văpaie

se ating și se pierd

e iubirea care mă îneacă și mă arde

n-am să încetez să te iubesc

un fragment din destinul meu e în tine,

mereu a fost, mereu va fi

unde apa se întâlnește cu vântul

la margini de lume deschise-n sărut

maci