S-a frânt ceva.
Nu întunericul, nici bolta,
deși nu pare cerul ostoit;
din crăpături de nori, se scaldă uscăciunea.
*
Vremea zburdă, se afundă,
iată, sufletu-mi inundă.
*
S-a frânt ceva.
Nu lumina, nu ogorul,
deși pământu-mi pare însetat;
din înalt, din ochi de sticlă,
din vreo râpă, din vreo pâclă,
din vreo doină nerostită,
se înalță… aspră, da, dar și dulce și semeață.
*
Ridic pieziș privirea, în ochi se scutură de plumb,
e toamna cea neofilită, șade-acolo pe un dâmb.