Arhive etichetă: claudiu onisoara

[Poezie] XLII. Mâini cu zvon de mâine

mama himeră suflă,

înfiorând verdele sub spice,

înghesuind în vârful degetelor lungi

rânduri din visul ce-l inundă;

mâinile mele sunt încolăcirile

dintre amiezile noastre și destin,

mâini cu zvon de mâine și de tine;

nu mă deosebesc cu nimic,

căci pășind pe suprafața Domnului –

pe dealuri, mlaștini și creste,

mă simt dator să purced curat

 

iubirea palpită, dar tace,

crescând gentil în adormiri de trupuri,

sunt tot eu în emoții neștiute,

mă simt în vena de la gât,

lumină chioară și tu în ochiul meu.

hands

[Poezie] XLI. Primăvara ca un vis

primăvară, fior plăpând:

murmur desprins de pe buze

atât de gingașe, atinse de sare.

briza e rece și vie,

alungă fiordul din ochi,

se încolăcește în țesătura ființei

și-aduce mesaje din mare,

din sticle purtate de val

 

pe țărm, un corsar de inimă feciorelnică,

de sirenă sau zână din ape adânci

o întâlnește mereu în vis,

dar de ce brațul său o sugrumă,

doar s-ar topi în văpaia ei?

inima ei palpită, lipită de-a lui

două straturi de piele, carne și stern

între ele – practic nimic

ochii ei sunt umezi și calzi

e a lui, dar nu-i un obiect –

deci nu e

 

iubirea,

”a fi sau a nu fi?”

sirens

[Poezie] XL. Plămădire

Clădește lumea, acum e încremenită

scurge suflet din artere pe pântecul zidurilor,

cum cerul își varsă seninul, întunericul și stelele

sunt obiectul iubirii lor,

rodul imaginației lor –

când s-au sărutat, au fost alți oameni

sângerii culori s-au desfăcut

 

zbuciumul mării e în ochii mei,

și când timpul va trece, vor domni și ei

m-am născut dintr-o mamă balerină

care și-a ucis visul

și un tată inginer

turnând blândețe în cupe de metal

 

lights