Poezia aceasta ilustrează cel mai fidel esența blogului. Este, dacă doriți, Poezia. Sper să vă placă!

Subțiri trunchiuri negre, în ceață urcând;

lungul drum al zilei, în noapte curgând.

Grăbit pe astă cale, hoinar mă trezesc…

purced să dau de tine, hotar pământesc.

Cade spic de ploaie, cerul se-ncovoaie;

e cumplit de rece. Doare frigul, cum, nu știi?…

Dar nu mai mult decât tăcerea buzelor trandafirii.

Mi-au crăpat degetele de când ți-am scris în vis

scrisoarea vieții noastre, când pripit ne-am cuprins.

Greu mă mai frământă toamna și taina amintirii

și întunericul depus în mine, prefacerea-mplinirii.

Cum să-ți spun totul, pășind zgribulit pe drumul șerpuitor?

Cum să-ți zic că am răzbit, că văd zorii mijind scăpărător?

Sunt doar dragoste și viață. Fără tine. Fără ceață.