Biserici pustii și pustiu pământ,

dangăt, cântec și glas pieritoare.

Un ochi se-nchide, drumul: revendicat,

un om, un om se stinge nemângâiat.

Lumea care vine – ce crezi? – nu m-a înfiat.

Parfum și poezie și iubire și viață –

Murit-au timpuriu și se pogoară în ceață.

În urma pașilor tăi, doar graba mea înceată mai tresare,

În urma pașilor tăi, la dracu! soarele nu mai răsare.

În pasul tău zăresc poate o stea.

În părul tău mișcat de vânt pierea(m…)

umbra iubirii, amarul tristeții…

Pornești pe noul, pretinsul drum al vieții.

Du-te, femeie! Și lasă-mă să mă pierd în vânt,

Oricum n-a mai rămas nimic în lume sau în gând.