Va veni o vreme atât de rea,
cât un munte de înfrigurate neguri,
vei simți că e aievea, tare grea,
și ridica-vei obrazul mort la ceruri.
Și ploaia nu te va spăla,
o, nu te va curăța,
mirosul nelegiuirilor va zăbovi în tine
vreme îndelungată: o mie de ani… și mai bine.
Și Styxul cela spurcat
mirosi-va a flori de trandafiri, (pe lângă tine)
cu ale lor dulci, moarte priviri;
în oglindă te-ai uscat.
Eu nu vreau, nu!
Cât de bine doar…
să răsar din miez de pâine,
să tresar și-n vis azi, mâine,
să sorb din cupa cu vin,
să scot din mine acel pelin.
Chiar de am de înfruntat atâtea cercări, atâta durere în șoapte,
voi ști să aleg mereu și voi ierta de șaptezeci de ori câte șapte.