să mă mai încred într-o libertate flacără, zbor vertical,

când chipul tău, întunecat și rece

precum posomoreala unui zid de castel

îmi face munții să tremure și apa gândurilor

să traverseze șanțurile din palmă?

răsuflu greu și un colț de stea îmi înțeapă ochiul,

vedenia ta se scurge în crăpăturile din perete

și casa dinăuntrul casei, în închisoarea coastelor mele

aș zice numai atât: în marea de inele nu stă înfipt inelarul tău

și cerul se zbate să scape din strânsoarea ochilor închiși