straniu cum îmi arzi apa spiritului
trecând prin el, lăsând unde adânci
te scalzi și judeci nisipurile mișcătoare
sau malul pietros și fiordul din zare
uneori îmi uiți natura umană
și gravările ei în reflux de aramă
lasă-mă prelung în fruntea delicată
să mă înfrupt din iluzia cărnii
se-apropie echinocțiul de toamnă
briza va fi rece, vântul, ațos
apasă-te mai tare în gândul meu
unde stropi de stele curg avid pentru tine
chiar și când nu ești ori ai pierit în sine
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult! 🙂
ApreciazăApreciază
Extraordinar!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumiri! 🙂
ApreciazăApreciază
Te-a copleșit toamna, Claudiu 🙂 ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu clipe superbe deja 😀
ApreciazăApreciază