răsărit de lume între palme,
o pasăre înălțată pe meleag de flacără
și ceva strigând din întuneric
tribut zilei fără tihnă;
între un ochi viu și unul mort
e crepusculul domol
așa cum tu închideai ochii și râdeai
când hrăneai păsările de pe râu,
așa mi-a zâmbit și mie omoplatul tău
o strângere la începutul timpului
rostogolită de-a pururea
irisul meu e un petic din rochia ta
și mai e ceva, dar îți spun altădată,
când mă cufund între palme, în răsărit de lume
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
O, da! În poeziile tale tablourile se succed rapid, ca din mersul trenului. Și la sfârșit îți oprești uneori unul de care nu vrei, sau nu poți să te desparți… Îl ții sub pleoape, ca pe o fosfenă, când te „ cufunzi între palme, în răsărit de lume”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, mulțumesc frumos pentru această plăcută deconspirare de idei! Minunat comentariu 😀
ApreciazăApreciază
Ce frumos!! Ce imagine extraordinara cladita prin cuvinte metaforice.
Multumim!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc şi eu pentru cuvinte 🙂
ApreciazăApreciază
Descoperirea zilei. 🙂 O pot include printre bucurii.
ApreciazăApreciază