nu i se vede decât coama țepoasă și aspră
și cum mușcă din pământ,
veacul ce a început
risipindu-se în stihii
și cu fiecare zi
arzând tot mai vitregit
în piepturi, la hotar de trezie și de vis.
și cum și-o privire spălăcită poate fi o torță,
ascultați, vedeți: o limbă trece peste buze discret,
roua înflorește pe frunte
și dogoarea dinăuntru pârjolește
nemernic și avid.
mantia lumii cernită
e acum roasă de un foc ce nu arde,
dar inundă.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
Pare inceputul unei carti…Enigma…Interesant!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frumos, Roxana! ^_^
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi se pare mie sau te regasesti la capatul unei serii de Metamorfoze in cele trei poeme consecutive: „Sunt altul”, „Marturia apei”, „Salbaticie”? Mi se pare ca se continua una pe alta fantastic 🙂 !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se pare că da, dar fără să îmi dau seama. Zilele în care le-am scris au fost marcate de puternici stări pe care am simțit nevoia să le transpun; și, iată, se pare că ele au evoluat odată cu trăirile interioare. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană