Arhive etichetă: suspin

[Poezie] XIX. Progresie

Rochia, de-un roșu turbat,

mâna către sânul alb și plin,

dar niciun privitor; nici admirație, suspin.

 

Dansa în cercuri largi,

dansa în semiîntuneric,

pașii de odinioară, pașii cei smintiți;

nici vie, nici pustie, rana celor adormiți.

 

O mână-n lături! Alta-n șold…

Trece-un ceas, apoi alt pas,

totu-i mai neclar, confuz,

un junghi trăsnește, încheieturile se frâng.

”Sa-l duc la bun sfârșit, chiar de-ar fi să plâng!”

 

Se-oprește în loc,

încăperea stă să cadă;

e singură și piere, căci nu are răspuns.

Inima-i se frânge: atâta foc în glezne,

atâta bucurie de împărtășit, pulsând de viață,

dar de privit, dar de iubit? Năluci reci și gheață.

………………………………………………………………………

product-image-527930769_300x300