Pe versantul frunții,

un gând ai străjuit;

iubirea împietrindu-te,

m-am depărtat furiș.

Doar un ciob mai zace pe cărare în urma-ți,

pulsând,

sângerând,

inimă zvâcnind în pântecul pământului,

pe care s-o vâri și mai adânc

cu al tău diafan picior,

în trecutul osuar.