Un platou steril al așteptării
între izvoare, corpurile noastre din pământ și piatră
două coordonate și zăpadă
aburul dens, respirația pământului prin epiteliu
descrie arcuri
e linia aripilor unei păsări mari
mă așez
mă gândesc la dragoste aici
mă gândesc la granițele suportabilului
pasărea cade străpunsă de săgeată
se zbate puțin
îmi întorc ochii spre mine
sub stratul cald de fân de sub vițel
frigul exact al lucrurilor nu se întâmplă
