Un joc rimat, împreună cu Jocul de-a V-ati Ascunselea.

 

Doar un mărgăritar strălucește în întuneric,

căci celălalt ochi îl ai închis,

te ascunzi, pribegită, în spatele vorbei,

iar eu te chem, din nou, slava pașilor mei;

ești tot tu, rupând acel plictis.

 

Doar un cântec se deznoadă suav, grav în astă noapte,

căci e al tău, mângâietor și-adânc,

și nu doar o vorbă ludică, o vorbă de-ascunziș.

Și, vai, așa cum stau acolo și te privesc pieziș,

mi te imaginez pășind ca în ascuns, furiș.

 

Dar tu te răsucești, crezându-te cuprinsă,

dispari din trupul meu muncit, spășit…

E patima dragostei, a închinării în fața neîndurării;

te văd deja mai șters, amarul burnițării,

nu mai e un joc, vreau să te văd, deșertăciune!

Te implor, arată-te, căci dorul meu mă pierde…

 

Ceru-i fără nouri, luna, de cristal,

stau de veghe timpului, fruntea-nrourată,

deja nicio boare, nicio lacrimă cutezătoare,

doar oftat de resemnare în mintea mea;

și iată-te în prag, visul, chipul meu dulce,

tu, învingătoare, eu, purtător de cruce.