Poezie

[Poezie] XXXVII. Oști de umbră

4 comentarii

scârțâie crengi uscate și două monede

se clatină pe ochii veacului trecut,

prelins între suspine și dureri și foame

 

trupul meu e nepurtat de aripi,

e purtat de cețuri –

coama dealului, creasta stearpă

și valul generos de brumă;

am picuri transparenți pe chipul mânios

și simt fiori atât de reci –

albe furnicături de tăiș în nervi

 

cronică: război pierdut între amnezie și dispreț.

Nu, trecutul nu e doar trecut

 

index

4 gânduri despre „[Poezie] XXXVII. Oști de umbră”

Lasă un comentariu