Astăzi, trecând pe sub arcada grea, din piatră dură, aspră și prăfuită, crăpată într-un fulger, am crezut preț de o clipă că te zăresc. Mi-am sprijinit mâna de coloana viguroasă, spartă și ea de jur împrejur – dulce și sadică ironie – și am așteptat nedeșteptarea. Căci îngrozitor de scurtă a fost clipa aceea, a revederii tale nălucitoare, mai chinuitoare decât clipele de cuțit în care-mi ești departe, ascunsă vederii. Ți-am văzut glezna atât de firavă călcând pământul tare și albeața gâtului, pe tine, întorcându-ți privirea. Buclele îți străluceau în baia de soare, șerpuind pe umeri și pe omoplați, sânii mici, ascunși în rochia strânsă pe corp…
Privirea ta m-a năruit,
din ochi adânci, căprii, atât de-adânci,
curgând răceala miezului de toamnă.
Luntre după luntre, purcedere firească,
plecând spre tine, cu inimi în desagă,
cad la fund, zdrobite, gravură pitorească.
Ochii tăi, înlăcrimați a despărțire
mi-au sfâșiat puțina, scursa viață,
deși știu că n-ai fost tu, nu m-ai zărit nicicum,
am fost doar un moment în ceață.
Am clipit și nu mai era nimeni dincolo de arcadă. Fără doar și poate mi s-a părut. Nu te-am văzut azi. Nu erai tu… nu aveai cum să fii tu.
Claudiu-Liviu Onișoară. Blog de Literatură, Pictură și Teatru 
Foarte emotionant! Da, odata va fi chiar Ea…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! Da 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce tăcere lungă, Claudiu, prin ceața de sub arcadă. Mă împinge o voce de pe umărul stâng să-ți arunc o provocare în versuri :). Accepți?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că da, cu mare plăcere! Așa este, o tăcere generată de programul teribil de încărcat sub toropeala zidurilor 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Manusa ridicata :)! Eu o strofa, tu o strofa – tema: Jocul de-a V-ati scunselea cu viata, cu noi, cu ceilalti… Sa spunem patru strofe in total? Daca-mi surade muza, prima strofa va fi pe blog maine la miezul noptii (dramatic! 🙂 )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Apoi astept replica pe blogul tau – urmatoarea strofa. Apoi iti raspund cu o noua strofa etc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar un mărgăritar strălucește în întuneric,
căci celălalt ochi îl ai închis,
te ascunzi, pribegită, în spatele vorbei,
iar eu te chem din nou în urma pașilor… hei!
Ești tot tu, rupând acel plictis.
A venit așa, spontan, neșlefuit, vedem pe mai departe 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Super!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Are spiritul unui haiku :). Ma copleseste…
Pana la urmatorul miez de noapte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deoarece imi plac PROVOCARILE Claudiu, ma bag si eu ca musca-n lapte…si scriu si eu cateva versuri…in legatura cu tema poezii tale…Desigur ai toata libertatea de a NU publica randurile scrise de mine…Nu vreau sa supar pe nici un blogger! Dar ca sa nu ma lungesc…aici sunt versurile scrise in cateva secunde…
Si intelegand vorba nemarginita
un gand ma oprese din alergare,
poate aceasta voce este a ta chemare?
Mi-am intors ochii si am ramas strapunasa
de caldura stelelor in chii tai…!
Nu este stilul meu de poezie…dar dupa cum ti-am spus…imi plac provocarile!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
corectie:…”un gand ma opreste” …poti face corectia daca doresti…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai ca rescriu…m-am prea grabit cand am trimis prima data…
Si intelegand vorba nemarginita
un gand ma opreste din alergare:
“Poate aceasta voce este-a ta chemare?”
Imi intorc ochii si raman strapunsa
de caldura stelelor din chii tai…!…
Scuza-ma de enumeratele replici…sper ca nu te superi! Nu sunt un SPAM!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu, Roxana, nicio problemă. Foarte frumoase versurile tale! Felicitări! 🙂
ApreciazăApreciază
Merci mult, Claudiu…! Acum vad ca tot am uitat un „o”…de la „ochii tai..”, ok, no comment:)
Va urez inspiratie poetica in continuare.
ApreciazăApreciază