Arhive etichetă: ion și doina aldea teodorovici

Ion și Doina Aldea-Teodorovici

S-au scurs 25 de ani de la trecerea în neființă a celor doi mari artiști și slujitori ai neamului, Ion și Doina Aldea-Teodorovici. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, cei doi și-au găsit sfârșitul într-un tragic accident rutier, accident suspect în contextul în care au fost printre fruntaşii mişcării de eliberare naţională a românilor din Basarabia, militând pentru revenirea la limba română şi la grafia latină.

Apostoli ai neamului românesc, voci inconfundabile, soții Aldea-Teodorovici vor rămâne mereu o flacără a românismului, atât cât va mai pâlpâi aceasta și de-o parte și de alta a Prutului. Trecerea lor în lumină nu a înăbușit dragostea de țară, ci prin amintirea lor vie, ea dăinuie și mai fierbinte în noi, românii, prin sângele clocotitor al mesajului lor: Reunirea, făurirea unui stat cu adevărat însemnat, un stat care să se bucure de dreptatea istoriei și de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Să le cinstim amintirea ascultându-le măcar una dintre piese și înălțând o rugăciune pentru sufletele lor atât de chinuite… zbuciumate de neîmplinirea idealurilor naționale și de dragostea curmată timpuriu de moarte, de dragostea pentru viață și pentru țară.