o pasăre albă curmă infinitul

zborul ei prin nesfârșit

mă înfioară

cunoscând și reaua vitejie a celor care pică,

cei care privesc răsăritul cu un blestem

pe buze și în privirile încrucișate

cu greu pot să mă mai gândesc

că ducând la piept mâna ta

ca o pasăre, nu albă,

poate gri

înviez