Scriitorul e pus în lumină sau în umbră nu doar prin calitatea operei sale, ci și prin viața sa, firea sa, faptele sale. Desigur, ar fi admirabil ca acesta să fie nu doar un bun mânuitor al condeiului și creatorul unei vaste, elaborate și importante opere, ci și un om aflat de partea cea bună a baricadei; de ce nu, în fiece situație conflictuală.

Nu pot să nu remarc relativismul unei asemenea abordări: nu doar că am ajunge să ostracizăm lucrări de o valoare inestimabilă care nu au de-a face cu niciun sâmbure de propagandă, de manipulare sau de ridicare în slăvi, dar am uita să facem o disociere între scriitor și opera sa. Din punctul meu de vedere, departajarea trebuie să fie obligatorie – acolo unde este cazul. Multe lucrări au fost și sunt puse premeditat în umbră din cauza unei așa-zise apartenențe a scriitorului la un anumit regim/o anumită ideologie. Atât timp cât acea afinitate nu se întrevede și în conținutul scrierii, pericolul nu există. Fiecare om are înclinațiile sale și o creație independentă de acele înclinații ar trebui apreciată strict textual, fără o extindere vană la persoana autorului și la viața sa.

În prezent, opere însemnate pentru patrimoniul cultural al țării sau chiar al lumii sunt deliberat mânjite cu noroi, eventual de simple zvonuri în legătură cu creatorul sau creatoarea acestora. ”Nu voi citi acea carte, a avut sifilis ăla care a scris-o.” ; ”Nu citesc așa ceva, tipul care a scris-o era un oportunist, s-a dat cu comuniștii/legionarii etc”. Nimic mai trist. Persoana în cauză poate ar fi îndreptățit să fie judecată pentru o lașitate de felul acela, pentru oportunism și alegeri fundamental greșite, deși chiar și așa ar trebui să se bucure de prezumția de nevinovăție, dar opera autonomă față de creatorul ei, ce vină are? Ea e precum un organism viu care inspiră prin filele sale sau prin ecranul calculatorului și care s-a rupt de degetele născătorului ei.

Să luăm aminte la faptul că Dumnezeu ne-a acordat o imensă libertate; și scriitorul de bună-credință dorește ca opera sa să aibă asemenea autonomie. Pe scurt, să apreciem creația scriitoricească și de orice altă natură pentru conținutul și substanța ei și, separat, pe autorul său, pentru ce a fost, este și va fi. Și mai pe scurt: un nenorocit poate avea scrieri nespus de valoroase.