S-adorm în chinuri și urgie, fie…
Decât făr de tine-n veșnicie.
Treptat-n durere să m-afund,
căci iluzie-i trupeasca durere;
Și de mii de ori trupul să se frângă,
Dar niciodată – sărmanul suflet să nu plângă.

Rană-n carne arde-mi,
Os pe nesimțite smulge-mi,
Dar să nu fie aievea povara
sfâșierii lui, a sufletului;
Căci eu pot trăi: lovit, strivit, zdrobit –
Dar nu de suflet pustiit.