Mă uit în gol, în spate,
cum timpul se mai zbate,
cum trecutul subțiază,
cum ea, moartea, jubilează.
Ce-a mai rămas? Doar un fior.
Ce-a mai rămas? Doar un cotor –
de amintire palidă, de carte sfâșiată…
Neîndoios mă simt secătuit,
când planul morții a izbutit.
Întâi momentul, apoi amintirea.
Apoi fiorul și durerea.
Apoi… viața de apoi.