[Poezie] XLIX. Cerul e alb

ceasul zâmbește

fragile amânări zidesc nopțile

în veghe cu gestică vie

stihul mecanic e adumbrit

prin porturi, văzduh și în vele

totuși, marea e calmă

îmi trec palma pe sub ceafă,

oftez ușurat – mă iubește încă.

Tavanul e tabloul pasiunii:

o clipă trece acum și renaște la primăvară

cerul e alb

dreamus

6 gânduri despre „[Poezie] XLIX. Cerul e alb”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s