Poezie

[Poezie] XLII. Mâini cu zvon de mâine

11 comentarii

mama himeră suflă,

înfiorând verdele sub spice,

înghesuind în vârful degetelor lungi

rânduri din visul ce-l inundă;

mâinile mele sunt încolăcirile

dintre amiezile noastre și destin,

mâini cu zvon de mâine și de tine;

nu mă deosebesc cu nimic,

căci pășind pe suprafața Domnului –

pe dealuri, mlaștini și creste,

mă simt dator să purced curat

 

iubirea palpită, dar tace,

crescând gentil în adormiri de trupuri,

sunt tot eu în emoții neștiute,

mă simt în vena de la gât,

lumină chioară și tu în ochiul meu.

hands

11 gânduri despre „[Poezie] XLII. Mâini cu zvon de mâine”

Lasă un comentariu